

Competitivitatea ţării în comerţul extern este determinată de mai mulţi factori, însă unul dintre cei mai importanţi este rata de schimb a valutei naţionale faţă de valuta ţărilor partenere.
Pentru a determina avantajele/dezavantajele în comerţul extern a Republicii Moldova, am considerat util analiza evoluţiei leului moldovenesc nu faţă de o anumită valută, dar evoluţia lui faţă de Coşul Valutar. La stabilirea coşului valutar am luat în calcul 5 valute de bază: EURO, USD, Hrivna ucraineană, Leul românesc şi Rubla rusească. Fiecărei valute i-a fost atribuită o anumită pondere, echivalentă cu ponderea ţării date în comerţul cu Moldova.
Astfel, în prima decadă a lunii ianuarie, rata de schimb a Coşului Valutar era de 8,74 puncte, ceea ce reprezenta media ponderată a ratelor de schimb pentru toate cele 5 valute. În decada a doua a lunii octombrie Coşul Valutar a coborât la 7,5 puncte, ceea ce înseamnă o apreciere a leului moldovenesc cu 16,5% faţă de toate valutele ţărilor partenere.
Astfel, ipoteza precum că, în Moldova se petrec procese similare cu cele din regiune şi pe glob nu sau adeverit. Adică, afirmaţia conform căreia toate valutele regionale se apreciază faţă de dolar este corectă, însă cu toate acestea leul moldovenesc sa apreciat absolut faţă de toate valutele ţărilor partenere.
În decada a doua a luni octombrie leul sa apreciat, comparativ cu începutul anului faţă de leul românesc cu 25,4%, faţă de EURO cu 19,25%, faţă de rubla rusească cu 17,6%, faţă de hrivna ucraineană cu 15,3%.
Aceasta înseamnă că, la importul din ţările respective se câştigă în plus cu 25,4%, 19,25% etc. Iar exporturile în ţările respective evident provoacă pierderi similare.
Dacă ne uităm la evoluţia valutelor faţă de dolarul american, putem observa că ele sau apreciat constant până în luna august. Apoi a început deprecierea lor lentă, iar deprecierea leului din luna septembrie a fost mai degrabă o apreciere a dolarului american şi nu o depreciere a leului. Însă din câte am observa nervii autorităţilor noastre monetare nu au rezistat şi ei au intervenit brutal pe piaţă cu 37 milioane USD, pentru a „salva” leul. Drept consecinţă leu se comportă inadecvat şi în prezent este unica valută, care a rămas mai puternică decât dolarul american comparativ cu începutul anului (+9,9%). Restul valutelor sau depreciat cu cel puţin 5% faţă de dolar. Astfel leul nostru rămâne inexplicabil de puternic faţă de Coşul Valutar, cea ce poate crea probleme mari pe viitor.
Autorităţile noastre monetare sunt puse într-o situaţie dificilă. Pe de o parte este necesară o depreciere lentă a leului, pe de altă parte lucrul acesta poate provoca nervozitate în rândul populaţiei şi situaţia poate scăpa lesne de sub control. Însă despre riscurile legate de aprecierea leului în materialul următor.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu