miercuri, 27 iulie 2011

Dovada ca Ghimpu a mințit atunci când m-a acuzat










Dovada ca Ghimpu a mințit atunci hand m-a acuzat. Nu voi înțelege niciodată de ce a făcut tot acest circ, ce a vrut sa obțină sau pe cine a vrut sa acopere

Pe scurt istoria a derulat astfel:
1. In adresa Președintelui Parlamentului a venit o scrisoare de la Prim-ministru, care cerea explicații privitor la subiectul reducerii taxelor de licențiere pentru cazinouri.
2. La data de 01.09.2010, Președintele Parlamentului, a remis comisiei pe care o conduc scrisoarea cu solicitarea de al informa personal privind subiectul dat. (vezi Poza 01)
3. La data de 21.09.2010, am avizat răspunsul pregătit de către consultanții din comisie și Parlamentul RM și am transmis documentul Președintelui Parlamentului. (vezi Poza 02, și Poza 04)
4. Însă la data de 04.10.2010, (de ziua mea de naștere!!!), primesc de la Ghimpu, indicația de a da răspuns Prim-ministrului, contrar obligațiunilor mele. În condițiile când doar Președintele Parlamentului putea da răspunsul.
5. Și acum FIȚI ATENȚI !!! Indicația NU ARE NUMĂR DE ÎNREGISTRARE !!! și NU ARE INSERATĂ DATA CÎND A FOST TRIMISĂ!!! De ce oare? Deoarece din motive necunoscute de mine. Chiar dacă era o scrisoare urgentă, a fost reținută de Ghimpu din 21 septembrie, până în 4 octombrie. Respectiv, trecuse termenul legal, de 30 zile, când putea fi transmis răspunsul către Prim-ministru. Însă cei din aparat au lucrat bine (BRAVO LOR!!!) și în Poza 04, se vede când a fost transmisă indicația.
6. Fără a avea gânduri ascunse, am acceptat să semnez scrisoarea către Prim-ministru, inclusiv cu dată în urmă (25 septembrie), pentru a nu pune într-o lumină proastă conducerea Parlamentului, că nu a reușit să transmită răspunsul la timp.

”Greșala mea” a fost că, pentru a salva reputația fostului Președinte a Parlamentului, contrar obligațiilor mele, am acceptat să semnez scrisoarea către Prim-ministru în locul lui, inclusiv cu dată în urmă.
Pentru această bunătate, am fost răsplătit din plin săptămâna trecută.

Mulțumesc din suflet dl. Ghimpu.

Să trăiți bine!!!


P.S. Toate documentele vor fi prezentate Comisiei de Ancheta si sunt facute copie din Aparatul Parlamentului. Fiecare persoana interesta le poate verifica foarte simplu. Este suficient sa ceara aceste copii de la Aparatul Parlamentului.

6 comentarii:

Monu Costan spunea...

Ti-am citit cu atentie,stimate domnule Ionita,argumentele si dezvinovatirile. Imi pare rau , dar nu pot sa-ti dau dreptate. Nu e treaba mea insa de a judeca. Iar daca tot a venit vorba de greseli, atunci imi permit sa-ti semnalez cateva din cele gramnaticale.
Iata:"...solicitarea de al informa.." (corect se scrie solicitarea de a-l informa)
"...reputatia fostului Presedinte a Parlamentului..."(corect se scrie reputatia fostului Presedinte al Parlamentului...") Mai exista si altele ,dar e suficient si atat. Nu o fac din rea intentie, te rog sa ma crezi pe cuvant. Rabat de la exigentele limbii romane insa, nu pot sa fac.Sper sa fiu inteles corect.

Veaceslav Ioniţă spunea...

Multumesc pentru comentariu. Am probleme cu limba romana inca din scoala:) La unii politicieni, altii le scriu articole si arata frumos. Eu scrou singur:) ma bucur ca ati gasit probleme doar la modul de exprimare. Sper ca nu si la continut.

vitalicus spunea...

Ioniță, măcar tu ai stimă față de Ghimpu, căci într-adevăr merită. Nu fi bădăran ca ȘEFU tău cu nasul prin nori

Veaceslav Ioniţă spunea...

Vitalicus,
Ca sa inteleg si eu. Din cea ce am scris, despre actinile lui Ghimpu, care mia indicat sa dau raspuns lui Filat cu data in urma. Si acum in mod condamnabil, ma acuzat nefondat ca sunt hot. Care sunt meritele lui. Vreau sa stiu si eu.

Gh. Iudin spunea...

Dl Ionita, in indicatia dlui Ghimpu nu este scris ca trebiue sa dati personal raspuns. In limbaj "birocratic" viza dinsului putea sa insemne si "pregatiti" raspunsul.
In orice caz e situatie destul de confuza iar termenii in care a-ti scris articolul este inadecvat pentru ca vi se pare totul extrem de clar desi nu este.
Cred ca mai adecvat ar fi sa spuneti ca "am inteles ca eu trebuie sa scriu raspunsul", dar in acest caz apare si un anumit grad de vina, ce e inacceptabil intr-o discutie pe contre.:)

Plus ca:
- nu e clar de unde a aparut indicatia de dat raspuns cu data din urma. din poze eu nu o vad.
- nu e clar ce e cu termenul de 30 zile de la 25 septembrie la 04 octombrie.

PS. Sa stiti ca "nu tin cu ursu" si chiar vreau sa ma lamuresc :)

Veaceslav Ioniţă spunea...

Dl. Iudin,
Multumesc pentru comentarii. El ma ajuta, mai clar sami expun gandurile.
1. Termenul de 30 zile, este din data cand a venit scrisoarea in Parlament. Consultantii, au pregatit raunsul pana in 21 septembrie. Insa fostul presedinte nu a trimis raspunsul pana in 30 septembrie.
2. Indicatia de a da raspuns, a venit cu o copie de raspusn pregatita in 21 septembrie si rugamintra de a semna. In indicatie nu este rugamintea, dar eu voi prezenta informatia la comisia de ancheta si consultantul din Aparatul Paralmentului, foartr usor va confirma ce sa intamplat.
P.S. Toata constructia lui Ghimpul, este bazata pe asa numitul raspuns dat de mine primului ministru. In fapt eu doar am avizat raspunsul pregait de consultanti pentru el. Care trebuia transmis mai eparte pana in 30 septembrie.